Un proiect de consolidare a sectorului de produse ecologice din ţările Parteneriatului Estic, finanţat prin iniţiativa EU4Business a Uniunii Europene, va fi implementat în ţara noastră de Asociaţia MOVCA în parteneriat cu organizaţii similare din Georgia, Lituania şi Italia, transmite CURENTUL.
Proiectul va fi realizat în perioada septembrie 2021-ianuarie 2022, iar scopul lui este de a contribui la sporirea calităţii produselor agricole ecologice prin intensificarea cooperării dintre fermieri şi procesatori şi creşterea vizibilităţii acestora din urmă.
Obiectivul general al acţiunilor ce vor fi implementate este stimularea relaţiilor comerciale şi crearea unor oportunităţi de afaceri între ţările Parteneriatului Estic şi cele ale Uniunii Europene.
În acest scop, producătorilor şi procesatorilor de produse ecologice le vor fi oferite informaţii cu privire la accesarea sau extinderea prezenţei pe piața UE, beneficiile comerciale, dar și stimularea legăturilor de afaceri.
Acţiunile preconizate în cadrul proiectului ţin de organizarea unor întruniri de tipul Business-to-Business (B2B), participarea la târguri şi expoziţii, crearea de reţele, asistenţă individuală de mentorat și activități de susţinere a inovării.
Concomitent, vor fi stimulate relaţiile de afaceri dintre întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova şi Georgia ce vor fi selectate pe tot parcursul implementării proiectului.
Aceste parteneriate vor contribui la consolidarea lanțului valoric al alimentelor ecologice prin asigurarea interacţiunii dintre producătorii și procesatorii din cele două ţări pentru crearea unui produs final destinat pieței UE şi împărtășirea celor mai bune practici.
La etapa de selectare, întreprinderile mici şi mijlocii vor completa un formular de înregistrare, pentru oferi a informaţii despre experienţa şi necesităţile acestora şi pentru a fi stabilite cele mai eficiente modalităţi de facilitare a parteneriatelor, precum şi pachete individuale de asistenţă.