Partidul „Voința Poporului” este în ajunul Congresului de Constituire. Potrivit unui comunicat de presă, la 15 septembrie 2017 se împlinesc nouă luni de la prima ședință a grupului de inițiativă pentru fondarea Partidului politic ”Voința Poporului”, informează CURENTUL.
„Cu această ocazie venim cu un sumar al rezultatelor atât pe partea organizatorică cât și sub aspect de promovare a idealurilor formațiunii. La momentul lansării acestui comunicat sunt deja constituite organizații teritoriale în 20 dintre structurile administrativ-teritoriale de nivelul doi. În toate aceste organizații numărul de membrii depășește cu mult cuantumul de 120 membri, stabilit de Legea partidelor politice pentru înregistrarea acestuia. În alte 4 raioane organizațiile teritoriale au fost constituite cu un număr mai mic de 120 membri, iar în șase unități administrativ-teritoriale de nivelul doi, inclusiv în municipiile Bălți și Chișinău conferințele pentru constituirea organizațiilor teritoriale sunt în faza finală”, se spune în comunicat.
Potrivit lor, organizațiile teritoriale de nivelul doi au constituit peste 120 organizații locale la nivel de sate și comune.
„În toate aceste organizații au fost create organele de conducere cu alegerea președinților, vicepreședinților, secretarilor. Au fost alese organele dispozitive/consiliile teritoriale și organele de control (comisiile de cenzori) la în toate cele 20 de organizații teritoriale. Așadar, exact în nouă luni copilul nostru – Partidul politic „Voința Poporului” este gata de a se naște. Intrăm în ultima fază a procedurilor. Urmează organizarea lucrărilor Congresului care va definitiva proiectele Statutului și a Programului politic, va alege organele dispozitive, executive și de control la nivel central, după care actele vor fi prezentate Ministerului Justiției pentru înregistrare”, se mai spune în comunicat.
Reprezentanții Partidului politic ”Voința Poporului” mai informează că, în acest răstimp membrii Grupului de inițiativă au avut zeci de vizite de documentare și de organizare, sute de întâlniri cu oamenii, cu reprezentanții societății civile, cu autoritățile publice pe parcursul căror au fost acumulate informații despre problemele arzătoare/stringente ale societății, au fost acumulate documente și au intervenit pentru soluționarea acestora.
„Constatăm că populația a pierdut încrederea în partidele care au existat până acum și că ea (populația) este în căutarea unei noi formațiuni căreia să-i încredințeze Puterea în alegerile din 2018, oamenii au încredere în echipa noastră iar noi le vom realiza speranța care mai este nutrită de ei. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, au conchis ei.
Andriana Cheptine