Pentru un lot de articole vestimentare, în sumă de peste 600 mii lei, un cetățean moldovean nu a putut prezenta acte de proveniență și există bănuială rezonabilă că ar fi introduse ilegal în țară. Bărbatul a fost reținut în punctul de trecere Cairaclia, după valorificarea unei informații operative, transmite CURENTUL.
În data de 8 mai a. c., ofițerii de investigații speciale ai Direcției regionale SUD a IGPF de comun cu angajații secției inspectare a fraudelor economice din cadrul INI al IGP au acționat în punctul de trecere Cairaclia. În acest sens, pe sensul de intrare în țară a fost stopat un mijloc de transport de model Volkswagen Caravel, la volanul căruia se afla un cetățean moldovean în vârstă de 46 ani.
Microbuzul s-a dovedit a fi supra încărcat cu genți voluminoase, pentru care șoferul nu a putut preciza proveniența și deținerea acestora. La examinarea conținutului s-a depistat marfa de larg consum cu o valoare estimată inițial la peste 600 mii lei.
Din cercetările preliminare s-a constatat că bunurile au fost introduse din Ucraina în R. Moldova prin contrabandă. În consecință, mijlocul de transport și mărfurile depistate au fost escortate la sediul Direcției regionale SUD.
În prezent cazul este cercetat de către polițiștii de frontieră în vederea stabilirii circumstanțelor și a persoanelor implicate. Bărbatul riscă amendă în mărime de la 500 la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani.
Cristina Parfeni