[ X ]
Un moldovean, reținut pentru organizarea migrației ilegale a bărbaților ucraineni
15 August
Un cetățean moldovean a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit într-un caz de organizare a migrației ilegale. Pentru serviciile sale, bărbatul ar fi pretins de la ucrainenii pe care-i aducea în Republica Moldova – 9000 EUR.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord în coordonare cu procurorii din Briceni au acționat conform unei informații operative, iar în rezultat au constatat activitatea infracțională a unui conațional care a organizat trecerea ilegală a frontierei de stat pentru doi bărbați ucraineni.
Conform acțiunilor speciale de investigații a fost stabilit că se acționa după o schemă bine punctată, unde bănuitul avea rolul de la preluarea și cazarea victimelor, până la transportarea cu scopul părăsirii ulterioare a teritoriului țării noastre printr-un punct de trecere.
În continuare, de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a persoanelor implicate în acțiunea ilegală, cu respectarea normelor de prezumție a nevinovăției.
Inapoi la arhiva noutaților