[ X ]
Un moldovean a încercat să treacă frontiera cu permis de conducere fals
19 Septembrie

Poliţiștii de Frontieră au depistat un cetăţean moldovean care conducea un autoturism cu permis de conducere fals, transmite CURENTUL.

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, s-a prezentat la punctul de trecere Cahul pentru a ieşi din ţară. Acesta conducea un Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria.

La solicitarea actelor și permisului de conducere, polițiștii au depistat că documentul este fals. Acesta a fost eliberat de autoritățile naționale și valabil pentru majoritatea categoriilor. În baza de date, pe numele șoferului, figura un permis de conducere doar pentru o singură categorie.

Bărbatul a declarat că nu cunoștea despre cele depistate, specificând că în 2009 și-a perfectat documentul conform procedurilor legale.

Permisul a fost reținut și va fi transmis spre expertiză, iar cercetările sunt continuate de către angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii circumstanţelor infracţiunii.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților