Ieri, 30 martie, în jurul orei 16:45, Inspectoratul de poliție Botanica, a fost sesizat prin intermediul serviciului 112, de către un bărbat care a comunicat că pe bd. Dacia, în parcul Muzeul Satului, arde vegetația pe o porțiune de teren, transmite CURENTUL.
La fața locului imediat s-au deplasat pentru intervenție serviciile specializate, care, au localizat și lichidat incendiul.
Urmare a măsurilor prompte întreprinse de polițiști, a fost stabilită persoana care ar fi implicată. Acesta s-a dovedit a fi un minor în vârstă de 14 ani. Audiat în prezența părinților, băiatul a comunicat că a găsit o brichetă și a vrut să facă o glumă și a dat foc la vegetația uscată din parc.
Cazul este înregistrat, fiind întocmit un proces verbal părinților în baza art. 63 Cod Contravențional, „Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului”, care urmează a fi remis după competență în instanța de judecată pentru se expune. Totodată, polițiștii urmează să sesizeze instituția de învățământ unde își face studiile minorul.