Un locuitor al raionului Ungheni a fost reținut de ofițerii Secției securitate publică a Inspectoratului de Poliție Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea mai multor cazuri de furt, transmite CURENTUL.
Bărbatul are 33 de ani și este anterior judecat pentru infracțiuni analogice.
Poliția a fost sesizată la data de 15 martie, de către un bărbat, locuitor al comunei Trușeni, comunicând că i-au fost sustrase 70 de bucăți de armătură de la casă ce se află în construcție.
Prejudiciul estimat de către bărbat este de 17 850 de lei.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală care se examinează în baza art. 186 Cod Penal „Furt”.
Polițiștii au dispus un șir de măsuri pentru identificarea și reținerea suspectului.
Urmare a complexului de măsuri întreprinse de polițiști, făptașul în comiterea infracțiunii a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul audierilor bărbatul și-a recunoscut vina, totodată comunicând că a mai comis două furturi în comuna Trușeni, iar o parte din metalul sustras l-a vândut la metal uzat și obținut un profit.
Actualmente acesta este cercetat penal pentru furt, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 de lei la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 180 la 240 ore sau cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.