Urmează a fi reabilitat tronsonul de cale ferată Bender-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cel mai aglomerat tronson de cale ferată din țară care asigură tranzitul de mărfuri din România, Ucraina și Federația Rusă.
Proiectul de modernizare a acestuia va fi realizat din resursele oferite de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Uniunea Europeană.
Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de ratificare a amendamentului la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și BERD pentru realizarea proiectului de achiziționare a locomotivelor și restructurarea infrastructurii feroviare.
Amendamentul prevede majorarea componentei pentru reabilitarea infrastructurii feroviare de la 27,5 milioane de euro până la 51 milioane de euro. Investițiile respective sunt importante pentru perspectivele de redresare a situației la Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată a Moldovei” (”CFM”) și în domeniul transportului feroviar în ansamblu, se notează în argumentarea proiectului.
Tot astăzi, deputații au aprobat, în prima lectură, proiectul de ratificare a unui alt amendament la Acordul de împrumut cu BERD, care prevede dotarea ”CFM” cu noi locomotive pentru transport marfă. În conformitate cu acest amendament de ordin tehnic, în textul acordului sunt substituite locomotivele multifuncționale destinate tracțiunii vagoanelor de pasageri și a vagoanelor marfare cu cele pentru tracțiunea vagoanelor marfare.
”Locomotivele pentru transport marfă sunt mai puternice și oferă posibilitatea de a trage garnituri mai lungi și mai grele decât cele multifuncționale. De asemenea, termenul de exploatare a acestora este mai mare de două ori”, a menționat Andrei Spînu, viceprim-ministru, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Acordul de împrumut dintre Moldova și BERD în vederea realizării proiectului de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare a fost semnat la 14 noiembrie 2014. Valoarea acestuia constituie 52,5 milioane de euro, inclusiv tranșa I (25 milioane de euro pentru achiziția locomotivelor) și tranșa II (27,5 milioane de euro destinate reabilitării infrastructurii feroviare). Împrumutul a fost acordat pe un termen de 15 ani.
Ambele proiecte urmează a fi aprobate în lectură finală.