[ X ]
Un grup de inițiativă a lansat „Lista unionistă populară privind alegerile parlamentare 2018”
1 Martie

Un grup de inițiativă, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, a lansat „Lista unionistă populară privind alegerile parlamentare 2018”, informează CURENTUL.

Reprezentantul grupului, Andrei Groza, a comunicat mai multe informații cu privire la grup.

„Noi reprezentăm un grup de inițiativă din 15 persoane, am participat la toate evenimentele începând cu anul 1988, am participat activ la toate mitingurile și manifestațiile. La alegerile parlamentare am sperat că reunificarea cu țara va avea loc în această perioadă, timpul trece dar problema nu s-a rezolvat până în prezent. Analiza situației interne și externe ne arată că partidele de stânga și anume PSRM, susținute financiar de forțele șovine din Rusia, au toate șansele de a lua întreaga putere din Republica Moldova și asta datorită faptului că forțele unioniste până în prezent nu pot găsi o limbă comună”, a menționat el.

Totodată, el a vorbit despre reunificarea forțelor unioniste din Republica Moldova „Toți cei care se gândesc la destinul poporului nostru, cei care își doresc reunificarea, trebuie să participe la alegerile parlamentare pe o singură listă unionistă populară, votată secret la o adunare republicană reprezentativă a unioniștilor. Deoarece partidele unioniste până în prezent nu au căzut de acord asupra unei asemenea liste, noi am făcut mai multe eforturi, ne-am întâlnit până în prezent cu liderii partidelor unioniste, am încercat să-i convingem ca partidele să înainteze o singură listă pentru toți cei care își doresc reunificarea cu țara”, a declarat acesta.

Prin urmare, Groza a comunicat detalii cu privire la reprezentanții grupului de inițiativă, dar și despre partidele „care, practic, suntem siguri că vor accepta lista unionistă” – potrivit reprezentantului grupului.

„În lista unionistă populară se pot înscrie absolut toți cei care își doresc reunificarea cu țara și vor fi invitați persoane care nu sunt corupte, persoane care au dovedit pe parcursul acestor ani că nu au deviat de la linia unionistă, persoane competente și care sunt capabile de a înfăptui unirea. Grupul de inițiativă se va completa cu reprezentanți ai partidelor și asociațiilor obștești ale consiliilor localităților, care au adoptat Declarațiile de Unire, grupurile de consilieri care din anumite motive nu pot să adopte asemenea Declarații și alte personalități care pot contribui la reunificarea țării. Săptămâna viitoare noi vom face publice primele persoane care se vor înscrie în lista unionistă. Până în prezent avem mai mulți doritori de a candida la funcția de deputat pe aceasta listă. La moment suntem în discuție cu două partide, care, practic, suntem siguri că vor accepta lista unionistă pentru a fi înaintată la CEC pentru alegerile de la sfârșitul anului”, a vorbit reprezentantul grupului.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților