[ X ]
Un grup de experți NATO se află în vizită la Ministerul Apărării
26 Aprilie

Un grup de experţi NATO se află, în perioada 23-27 aprilie curent, la Ministerul Apărării. Vizita se desfăşoară în contextul implementării Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI) în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Potrivit şefului direcţiei Politici de Apărare şi Planificare a Apărării, colonel Alexandru Harea, activitatea are ca scop acordarea sprijinului necesar ţării noastre pentru elaborarea şi implementarea prevederilor proiectelor documentelor de planificare a apărării privind dezvoltarea sistemului naţional de apărare şi construcţia Forţelor Armate pe termen lung, precum şi analiza sarcinilor ce derivă din succesiunea finalizării fazei I a DCBI, axate pe reformarea şi modernizarea Armatei Naţionale.

Colonelul Harea a specificat că experţii DCBI au planificate şedinţe de lucru cu reprezentanţii Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, precum şi vizite  de documentare la Baza militară de instruire a Armatei Naţionale şi Brigada „Dacia” din Cahul.

Activitatea respectivă face parte din acţiunile de aprofundare a cooperării cu partenerii strategici de dezvoltare şi schimb de experienţă pentru asigurarea creşterii capacităţilor de apărare a Armatei Naţionale.

De notat că în iunie 2015, Republica Moldova a fost acceptată de către Alianţa Nord-Atlantică ca parte a DCBI, Ministerul Apărării fiind desemnat în calitate de instituţie responsabilă pentru implementarea acesteia. DCBI are drept scop consolidarea capacităţii de apărare a Republicii Moldova şi presupune un pachet de asistenţă divizat în două faze. În cadrul primei faze, Ministerul Apărării a conlucrat cu experţii internaţionali delegaţi de către Alianţă pentru acordarea suportului şi consultanţei în elaborarea documentelor de politici.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților