[ X ]
Un fost polițist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de influență
2 Martie
La 24 februarie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința într-o cauză penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile ilicite ale unui polițist, care în schimbul unei sume de bani pretindea că poate influența mai multe persoane pentru a permite unui cetățean al Ucrainei să intre în Republica Moldova.
Cauza penală a fost pornită la iulie 2022, în privința unui angajat al Ministerului Afacerilor Interne care a pretins suma de 10 000 euro, iar a acceptat și primit bani în sumă de 3000 dolari SUA și 300 euro (cu condiția că restul sumei va fi transmisă ulterior), în schimbul cărora pretindea că poate determina angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal să permită accesul unui cetățean al Ucrainei (fiind declarată stare de urgență și interzisă ieșirea bărbaților  cu vârste cuprinse  între 18 și 60 ani) în Republica Moldova, pentru exonerarea acestuia de la serviciul militar al Ucrainei.
Urmărirea penală în prezenta cauză penală a durat 4 luni, iar până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea acesteia în procedură simplificată. Judecarea cauzei a durat 5 luni.
Prin sentință din 24 februarie 2023, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii prevăzute de  art. 326 alin.(2) lit. d) din Codul penal (trafic de influență) și i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu  executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții în organele de drept pe un termen de 3 ani.
Totodată, executarea pedepsei închisorii stabilite inculpatului se suspendă parțial, urmând ca acesta să execute  pedeapsa închisorii pe un termen de 1 an și 6 luni în penitenciar de tip semiînchis, iar executarea părții rămase de 1 an și 6 luni a fost suspendată condiționat pe o perioadă de 2 ani.
De asemenea, din contul inculpatului s-a dispus confiscarea în folosul statului a contravalorii sumelor rezultate din infracțiune și anume 3000 dolari SUA și 300 Euro.
Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Inapoi la arhiva noutaților