[ X ]
Un fost executor judecătoresc, condamnat pentru 12 capete de acuzare
18 Februarie

Un fost executor judecătoresc în circumscripția Camerei Teritoriale Nord a fost condamnat la 7 ani închisoare, în penitenciar de tip închis și privat de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 3 ani, transmite CURENTUL.

Verdictul a fost dictat după ce Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupţie i-a demonstrat vinovăția pe toate cele 12 episoade de „depășire a atribuțiilor de serviciu” și „delapidarea averii străine”.

În concret, potrivit probatoriului, în perioada anilor 2014 – 2017, deținând funcția de executor judecătoresc, acesta ar fi extras și însușit sumele plasate de debitori pe contul special, ce urmau a fi transmise creditorilor.

De asemenea, procurorii au mai stabilit că în aceiași perioadă, având în procedură un act executoriu de încasare a datoriei de la debitor în beneficiul creditorului, inculpatul ar fi înstrăinat ilegal 8 bunuri imobile ale debitorului, știind cu certitudine că acestea erau sechestrate într-o cauză penală.

Potrivit estimărilor, în total, prin acțiunile ilegale ale inculpatului, părțile vătămate ar fi fost prejudiciate cu peste 450 mii de lei.

În primăvara anului 2018 acesta a fost anunțat în urmărire penală, după ce s-a eschivat de la organele de drept. În octombrie 2020 inculpatul a fost reținut în România, iar peste o lună – extrădat autorităților Republicii Moldova pentru a fi tras la răspundere penală.

Aflat în arest preventiv, la faza de urmărire penală, acesta a refuzat să facă declarații pe marginea acuzațiilor care i se aduc. Ulterior, în ședința de judecată, el și-a recunoscut vina, solicitând examinarea cauzei penale în procedură simplificată, în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.

Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților