[ X ]
Un deputat spune despre numirile recente la ANRE și ANSC că s-ar fi făcut contrar legii
3 Martie

Deputatul fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM”, Dumitru Alaiba, în cadrul unei conferințe de presă, s-a referit la unele numiri în funcții la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), informează CURENTUL.

„Vedem astăzi cum guvernarea lui Igor Dodon aplică practici de a proteja oameni contrar legislației, oameni care rămân loiali guvernării lui, și nu legii”, a spus deputatul.

În același timp, Alaiba a susținut că atât ANRE, cât și ANSC, au avut anumite reforme – „pe care le-am implementat anul trecut”. „Numirea de săptămâna trecută la ANRE a fost contrar legii. Legea spune foarte clar: concursul este public. Parlamentul a luat în calcul date care trebuiau să stea la baza respingerii acestui concurs. Al doilea caz ține de domnul Zagorodnîi, care în continuare nu îndeplinește condițiile legale de a fi numit în funcție”, a conchis deputatul.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților