Ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii din cadrul oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție au reținut în flagrant, în după-amiaza zilei de 2 august, un consilier raional al Consiliului raional Ocnița în timpul transmiterii unei sume de 30 de mii de dolari primarului orașului Ocnița. Persoana a fost reținută pentru 72 de ore și a fost plasată în izolatorul CNA.
În cadrul cauzei penale, pornite pe fapte de finanțare ilegală a unei formațiuni politice și spălare de bani, ofițerii CNA și procurorii au constatat că, începând cu 24 martie 2023 şi până în prezent, primarul orașului Ocnița ar fi fost abordat de către unul dintre consilierii raionali în vederea convingerii acestuia de a renunța la formațiunea din care făcea parte și aderarea la un alt partid politic. În schimb, consilierul i-ar fi promis o remunerare ilicită de 2 milioane de lei, dintre care 1 milion era personal pentru primar, iar altă parte din bani urma a fi investită în proiecte de infrastructură.
Astfel, la data de 2 august, sub controlul CNA a fost primită suma de 30 de mii de dolari, iar consilierul a fost reținut în flagrant. Pentru documentarea sub toate aspectele a infracțiunii și identificării altor complici, au fost operate percheziții la sediile unei formațiuni politice – atât în Chișinău, cât și în or. Ocnița. De la fața locului au fost ridicate materiale relevante cauzei, între care calculatoare, purtători de informații, mijloace bănești și telefoane mobile. La fel, a fost ridicată suma de 30 de mii de dolari, primită sub controlul CNA.