[ X ]
Un comerciant fără autorizație de funcționare, depistat într-o localitate de frontieră
5 Octombrie

Polițiștii de frontieră documentează o conațională pentru transportul, păstrarea și comercializarea ilegală a alcoolului etilic și țigărilor, în zona de frontieră. Cetățeanca nu este la prima sa abatere de la lege, aceasta anterior a fost cercetată pentru trafic de ființe umane, transmite CURENTUL.

Ofițerii de investigații din cadrul Direcției regionale EST au intrat în posesia unei informații precum că o locuitoare a satului Ucrainca, raionul Căușeni, desfășoară activități de întreprinzător fără autorizare legală, comercializând băuturi alcoolice și produse din tutungerie, introduse ilicit în Republica Moldova. Astfel, în vederea valorificării informației operative, la sfârșitul săptămânii trecute au fost autorizate percheziții la domiciliul acesteia. Ca urmare, din gospodăria moldovencei de 47 de ani au fost ridicate 40 de sticle de vodcă, 12 butelii de bere și țigări.

Deși, în cadrul audierii cetățeanca a declarat că bunurile sunt pentru uz personal, există probe concludente despre transportul clandestin al băuturii alcoolice din regiunea transnistreană, dar și faptul că marfa era predestinată comercializării.

În baza celor depistate și informației existente pe cazul dat, au fost inițiate cercetări pe numele conaționalei în conformitate cu prevederile art.263 (alin.1), art.265 și art. 287 (alin.11), Cod Contravențional al Republicii Moldova.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților