[ X ]
Un cetățean al Georgiei, prins cu acte false la frontiera moldo-ucraineană
2 Iunie

Un șofer din Georgia a fost identificat la controlul de frontieră cu permisul de conducere falsificat, iar un conațional a încercat să ajungă în mod fraudulos în țara vecină. Incidentele au fost consemnate în ultimele 24 de ore, în regiunea de EST a frontierei de stat.

Pe sensul de intrare în R. Moldova, în punctul de trecere a frontierei (PTF) Palanca-Maiaki-Udobnoe s-a prezentat cetățeanul Georgiei la volanul mașinii personale. În cadrul procedurilor de control, printre documente a fost și un permis de conducere, care ar fi emis de autoritățile de baștină. La examinarea minuțioasă a permisului, polițiștii de frontieră în comun cu ofițerii FRONTEX au stabilit prezența unor indici vădiți de falsificare. Posesorul actului a declarat că l-ar fi obținut în condiții legale. Șoferul a fost înlăturat de la conducerea vehiculului, documentul falsificat fiind ridicat.

Prin ocolirea PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe, un tânăr din Republica Moldova și-a pus gând să ajungă în Ucraina, întrucât avea interdicție de intrare în țara vecină. Conaționalul a fost observat de către patrula Poliției de Frontieră în timp ce înainta, pe jos, pe drumul tranzit Odessa – Reni. La audieri, bărbatul și-a recunoscut intenția de trecere clandestină a frontierei de stat.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.

Inapoi la arhiva noutaților