[ X ]
Un cetățean indian a decedat, în tentativa de a ajunge ilegal în România
14 Mai

Doi cetățeni indieni au încercat să treacă ilegal frontiera, în România, dar pe parcursul încercării de a traversa râul Prut, unul dintre ei a fost găsit fără suflare. Evenimentul a avut loc ieri, 13 mai 2024, în cadrul unei misiuni de control și supraveghere a zonei de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic.

Ca urmare, un cetățean străin a fost depistat în timp ce se deplasa grăbit în direcția localităților de frontieră Pererîta-Cotu Miculinți. Polițiștii de frontieră au intervenit operativ, fiind reținut un cetățean al Indiei, în vârstă de 44 ani.

În discuții, acesta a recunoscut că el și prietenul său au încercat să treacă ilegal în România înotând. Tragedia s-a produs atunci când camaradul său, tot cetățean indian, a intrat primul în apele râului Prut și a fost înghițit de ele. Speriat de această situație, străinul s-a retras înapoi în Republica Moldova, unde a fost depistat de patrula Poliției de Frontieră.

Fiind inițiate verificări suplimentare, utilizând ambarcațiunea de serviciu, la aproape trei metri de malul Prutului, patrula a descoperit o scurtă neagră, un rucsac și trupul fără viață al celui dispărut.

La fața locului au fost solicitate și alte autorități de competență, printr-un apel la Serviciul unic 112.

Investigațiile privind acest incident sunt în curs de desfășurare.

Pentru a preveni tragedii similare, Poliția de Frontieră face un apel către cetățeni să conștientizeze riscurile și consecințele asociate cu astfel de metode periculoase de traversare a frontierei de stat.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Ion Chicu, despre Igor Grosu: Ameba asta nevertebrată crede că noi vom merge cu o lege care l-ar amnistia pe el
    Politică |
  2. 12 360 de țigarete tăinuite într-un microbuz, depistate în vamă de câinele Miro
    Social |
  3. Partidul Republican „Inima Moldovei”, îngrijorat de mişcările pe care le face guvernarea în ceea ce ţine de corpul diplomatic: Se vrea fraudarea alegerilor 
    Politică |
  4. Raportul lui Maxim Maxim Moroșan - la o masa rotundă internațională: situația politică internă din Moldova și perspectivele alegerilor parlamentare din 2025
    Politică |
  5. Ministra Belous, în vizită de lucru la Criuleni: Parteneriatul între autorități este esențial pentru a răspunde nevoilor comunităților
    Business |
  1. Raportul lui Maxim Maxim Moroșan - la o masa rotundă internațională: situația politică internă din Moldova și perspectivele alegerilor parlamentare din 2025
    Politică |
  2. Flashmob organizat de „Garda Tânără” a PSRM în fața Guvernului: Miniștrii corigenți – în demisie!
    Politică |
  3. Partidul Republican „Inima Moldovei”, îngrijorat de mişcările pe care le face guvernarea în ceea ce ţine de corpul diplomatic: Se vrea fraudarea alegerilor 
    Politică |
  4. Igor Grosu, în discuții cu omologul său elen: „Grecia este și rămâne un partener sincer și un prieten de încredere al Republicii Moldova”
    Politică |
  5. Premierul a discutat cu comisarii europeni: „Moldova este în plin proces de aderare. avem nevoie de continuitatea programelor de colaborare cu UE”
    Politică |