[ X ]
Un cerc larg de congresmeni, oameni politici, jurnaliști din SUA – dornici de a avea o întrevedere cu Președintele Republicii Moldova
23 Martie

În cadrul vizitei pe Sfântul Munte Athos, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu președintele Organizației Internaționale pentru Familie, Brian Brown, informează CURENTUL.

Igor Dodon a menționat că, în mod special, discuțiile au vizat aspecte ale organizării și desfășurării la Chișinău a Congresului Mondial al Familiilor, planificat pentru septembrie 2018.

„De asemenea, a fost abordat subiectul vizitei de lucru a șefului statului în Statele Unite ale Americii, preconizată pentru iulie curent. Domnul Brown a făcut cunoscută dorința unui cerc larg de congresmeni, oameni politici, jurnaliști din SUA de a avea o întrevedere cu Președintele Republicii Moldova”, se spune într-un comunicat de presă.

Potrivit spuselor sale, de detaliile vizitei Președintelui Igor Dodon în SUA se ocupă, inclusiv, oficialii din Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților