Un bărbat de 27 de ani a fost reţinut de poliţie fiind suspectat că a racolat tinere pentru a practica prostituţia, transmite CURENTUL.
Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații al IGP au documentat activitatea infracțională a unui grup de persoane, specializat în obținerea de venituri de pe urma practicării prostituției.
Astfel, polițiștii au stabilit că de la începutul anului curent și până în prezent, suspecții, aflându-se pe teritoriul mun. Chișinău, au racolat, prin intermediul rețelelor de socializare, mai multe tinere și le-au convins să se prostitueze contra unor sume de bani.
Aceștia ar fi promis victimelor cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, sume de la 3000 la 4000 de lei zilnic.
Fetele acordau servicii în unele apartamente din Chișinău sau erau transportate la domiciliile solicitanților.
Suspecții încasau 1000 de lei pentru o oră de servicii sexuale prestate și 300 euro pentru o noapte.
Astfel, în momentul controlului transmiterii banilor a fost efectuată identificarea și reținerea unui suspect, pentru un termen de 72 de ore.
Ulterior, s-a constatat că bărbatul este acuzat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.206, al. 2 din Codul Penal al Republicii Moldova, (trafic de copii), având statut de inculpat, cauza penală fiind pe rol în instanța de judecată.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru proxenetism, iar dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 4 la 7 ani.
Cristina Parfeni