[ X ]
Un bărbat intenționa să meargă la muncă cu o grenadă pentru a speria șefii
3 Martie

Astăzi, în jurul orei 08:00, o locuitoare a sectorului Centru din capitală s-a adresat la poliție, spunându-ne că fiul ei este în stare de ebrietate și are la el un obiect asemănător cu o grenadă, transmite CURENTUL.

La fața locului au fost orientate toate serviciile specializate ale Inspectoratului de poliție Centru, fiind solicitată și intervenția angajaților Secției tehnico-explozivă.

Bărbatul de 38 de ani le-a explicat polițiștilor că intenționa să meargă la serviciu pentru a-i speria pe șefii întreprinderii unde activează, din motiv că nu i-au achitat salariul lunar.

Angajații Secției tehnico-explozivă au ridicat grenada și urmează a fi efectuată o expertiză.

Pe caz a fost intentat un proces penal și urmează a fi stabilite toate circumstanțele, inclusiv cum a făcut rost bărbatul de grenadă.

Inapoi la arhiva noutaților