Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 21 martie 2023, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din raionul Rîșcani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 10 ani și 6 luni, cu executare pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru tentativă de omor(art. 27, 145 alin. (1) din Codul penal).
Așadar, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, bărbatul este acuzat că, la 25 august 2022, pe timp de seară, aflându-se într-o construcție auxiliară, cu un consătean cu care consumase băuturi alcoolice, în urma unui conflict, la un moment dat cu lama unui topor, i-a aplicat ultimului 3 lovituri în regiunea capului.
Imediat după aplicarea loviturilor, victima a încercat să fugă de agresor prin curte, dar inculpatul, continuându-și acțiunile sale criminale, a început să urmărească victima cu toporul în mâini dorind să-i aplice și alte lovituri, acțiunile sale însă, au fost întrerupte de către angajații de poliție, care au fost sesizați telefonic, și au reținut inculpatul până ca ultimul să-și realizeze intenția infracțională.
Măsura preventivă – arestul preventiv a fost menținută în privința inculpatului, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Acesta a pledat ca fiind nevinovat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.