[ X ]
Un bărbat din Cahul reținut de CNA. A cerut 650 euro pentru a ajuta să obțină permisul de conducere
12 Februarie

Un bărbat din Cahul a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurorii anticorupţie, într-un dosar de trafic de influenţă, transmite CURENTUL.

Bănuitul ar fi promis unei tinere că o poate ajuta să obţină permisul de conducere, fără a susţine examenele. Pentru acest serviciu, bărbatul i-ar fi cerut 650 de euro.

Potrivit denunţătoarei, bănuitul ar fi susţinut că are influenţă asupra responsabililor din cadrul Secţiei înmatricularea transportului şi calificarea conducătorilor auto din Cahul şi că-i poate determina să-i elibereze, fără probleme, permisul de conducere. Pentru mituirea acestora, bănuitul i-ar fi cerut 650 de euro.

Pentru că denunţătoarea a susţinut probele teoretice, fără ajutorul bănuitului, acesta i-ar mai fi scăzut din sumă, pretinzând 350 de euro pentru favorizarea ei la examenul practic. În momentul transmiterii banilor, bărbatul a fost reţinut de CNA şi escortat pentru audieri. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților