[ X ]
Un bărbat a șantajat aproape un an o tânără estorcând de la aceasta bani
7 Mai

Mai bine de un an, un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din satul Sipoteni, raionul Călărași, ar fi pus la cale o schemă de șantaj și a amenințat o tânără, estorcând de la aceasta bani, în diferite tranșe, transmite CURENTUL.

Acum două luni, victima a sesizat Poliția. Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații (INI) și Direcției generale urmărire penală, s-a stabilit că în perioada anilor 2019-2020, bănuitul, în comun și prin înțelegere prealabilă cu alte persoane, la moment neidentificate, intrând în posesia unor înregistrări video și foto cu caracter intim ale victimei, o tânără de 21 de ani, au amenințat-o cu publicarea acestora pe rețelele de socializare.

Astfel, pentru ca imaginile să nu ajungă în spațiul public, suspectul a cerut și dobândit de la victimă, în rate, suma de 74 000 de lei.

Suspectul și-a recunoscut vina parțial și este cercetat în libertate. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani, cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților