[ X ]
Un bărbat a pătruns în locuința unei femei și a furat 15 mii lei și 550 euro
15 Februarie

Un bărbat de 41 de ani, locuitor al municipiului Bălți, a fost reținut fiind suspectat de comiterea unei tâlhării, transmite CURENTUL.

În cadrul acțiunilor comune de investigații, desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Glodeni, Direcției „Nord” a Inspectoratului Naţional de Investigaţii și procurorii Procuraturii Glodeni, s-a stabilit că în seara de 11 februarie, suspectul, cu cagulă pe cap, ar fi pătruns în casa unei femei din satul Cajba, în vârstă de 73 de ani, unde a deconectat lumina, a legat-o şi amenințând-o cu un cuţit, a deposedat-o de 15 000 de lei și 550 de euro.

Grație acțiunilor speciale de investigații și intervenției prompte a polițiștilor, la 14 februarie suspectul a fost reținut. Acesta nu este la prima abatere de la lege, în anul 2021 a fost eliberat din detenție, fiind judecat pentru infracțiuni similare.

În cadrul perchezițiilor la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat mijloace bănești sustrase, telefoane mobile, cartele telefonice.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tâlhărie.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de o asemenea infracțiune se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 10 ani.

Inapoi la arhiva noutaților