Agenţia Servicii Publice a identificat la Secția Calificare a Conducătorilor Auto (SCCA) din mun. Chișinău, o tentativă de fraudare a examenului pentru obținerea permisului de conducere, transmite CURENTUL.
În timpul probei teoretice, inspectorul superior, implicat în procesul de supraveghere, a observat comportamentul suspect al unuia dintre examinați care, în cele din urmă, a fost depistat cu un aparat video – audio performant, montat pe corp. Cu ajutorul aparatului, acesta intenţiona să treacă testul computerizat la această probă.
Persoana în cauză se afla la a cincea tentativă de susținere a probei teoretice.
La faţa locului au fost chemate organele de poliţie, care au documentat acest caz.
Cristina Parfeni