Tabără mobilă la Palanca: IGSU și UNHCR oferă adăpost și asistență cetățenilor afectați de închiderea punctelor de frontieră
19 Decembrie
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în comun cu UNHCR, asigură cazarea cetățenilor ucraineni a căror deplasare spre Ucraina a fost limitată în urma bombardamentelor podului peste Nistru.
În scopul garantării siguranței acestora, IGSU a operaționalizat în localitatea Palanca, o tabără mobilă pentru acordarea sprijinului persoanelor care au ales să aștepte traversarea frontierei pe sensul de ieșire spre Ucraina, prin punctele de trecere a frontierei de stat Palanca și Tudora.
IGSU, în comun cu UNHCR, oferă persoanelor adăpostite posibilitatea de a beneficia de hrană și băuturi calde. Totodată, familiile cu copii sunt îndemnate să accepte cazarea într-un spațiu dotat cu locuri de dormit, până la clarificarea situației.
Activitatea punctelor de trecere a frontierei de stat „Palanca–Maiaki–Udobnoe” și „Tudora–Starokazacie” a fost sistată după ce, în jurul orei 16.00, drone cu încărcătură explozivă au lovit podul peste Nistru, situat în extravilanul localității „Maiaki–Udobnoe”, Ucraina.
Inapoi la arhiva noutaților