Un avion al companiei Air Moldova a fost avariat în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Incidentul s-a produs luni. Din cauza vântului puternic ce s-a declanșat în timpul aterizării, aeronava a intrat într-o zonă de micro-vârtejuri. Reprezentanții Autorității Aeronautice Civile (AAC) informează că, în conformitate cu Regulamentul privind raportarea, analiza și acțiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviație civilă, operatorul aerian „Air Moldova” a informat AAC despre incident, informează CURENTUL.
„La moment se fac verificările de rigoare pentru a constata starea tehnica a aeronavei”, adaugă reprezentanții AAC.
Totodată, sursa declară că în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.
„În calitate de măsură de asigurare a siguranței zborurilor, AAC a suspendat Certificatul de Navigabilitate pentru aeronava implicată în incident până la implementarea recomandărilor de reparație a producătorului de aeronave Airbus. Adițional la programul de supraveghere anual, în cazul unor evenimente aeronautice, Autoritatea Aeronautică Civilă ectuează inspecții suplimentare a agenților aeronautici”, mai comunică reprezentanții AAC.
Totodată, sursa menționează că instituția abilitată pentru investigarea incidentelor/accidentelor aeronautice este MEI.
Cristina Pendea