Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, angajat al Biroului Vamal Centru, a fost reținut la 9 martie a.c., de polițiștii și procurorii din Hîncești fiind suspectat de furt, transmite CURENTUL.
Acesta este bănuit că ar fi sustras pe ascuns un automobil de marca Renault Scenic, în valoare de 6 mii de euro, de pe teritoriul postului vamal de trecere a frontierei de stat, Leușeni – Albița.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt. Persoana culpabilă de asemenea infracțiune se pedepseşte cu amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.
Menționăm că, pentru documentarea obiectivă a cazului, Serviciul Vamal a oferit tot suportul necesar organelor de drept.
Cristina Parfeni