Șeful Direcției Generale Cooperare Economică Internațională, Mihaela Gorban și Ambasadorul Republicii Uganda în țara noastră, cu sediul la Moscova, Moses Ebuk au discutat stadiul actual al relațiilor comercial – economice dintre Republica Moldova și Uganda și impulsionarea acestora pe viitor, transmite CURENTUL.
În relațiile comercial-economice dintre două state nu este utilizat întreg potențialul existent de schimburi economice, fiind rezerve pentru dezvoltarea acestora în viitor. În context, diplomatul ugandez a menționat interesul sporit al autorităților de la Kampala de a avansa în relațiile cu Republica Moldova, în special în domeniul prelucrării produselor agroalimentare.
Părțile au discutat eventuală majorare a schimburilor comerciale dintre două state, prin creșterea importurilor din Uganda a tutunului, florilor, ceaiului, cafelei, precum și exporturilor din Moldova, în special a cerealelor, fructelor, legumelor, medicamentelor, etc.
În opinia ambasadorului Moses Ebuk, semnarea unui Acord privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor ar permite nu doar dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre două state, dar ar duce și la posibilitatea inițierii unor proiecte investiționale.
În anul 2015, volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Uganda a înregistrat 864 mii USD.
Cristina Parfeni