Bugetul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” a fost suplimentat cu trei milioane de euro, care sunt alocate pentru derularea a două inițiative-pilot care vizează promovarea practicilor și tehnologiilor de economisire a energiei, în special în cadrul gospodăriilor vulnerabile.
Este vorba de programele „Rabla electrocasnice”, de înlocuire a aparatelor vechi ineficiente energetic și „Casa verde”, care va sprijini peste 70 de case de copii de tip familial în realizarea măsurilor de eficiență energetică și instalare a cazanelor pe biomasă și panourilor fotovoltaice.
Extinderea bugetului va permite creșterea numărului de beneficiari ai celor două programe. Astfel, Programul „Rabla electrocasnice” își propune acum să ajungă la până la 50.000 de gospodării, în timp ce programul „Casa verde” vizează până la 250 de gospodării.
Cu un buget total de 13 milioane de euro alocat de Uniunea Europeană, programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD, contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice prin reducerea impactului crizei energetice și la atenuarea poverii sărăciei energetice. Sectorul clădiri, atât publice, cât și rezidențiale, în mare construite după standarde învechite, este responsabil de cca 50% din consumul final de energie în Republica Moldova și are un mare potențial de îmbunătățire a eficienței energetice.
Programul a sprijinit crearea platformei compensatii.gov.md și susține transpunerea celui de-al treilea pachet energetic al UE atât în legislația primară, cât și în cea secundară, precum și transpunerea a o serie de directive și regulamente ale pachetului „Energie curată pentru toți europenii”, care abordează performanța energetică a clădirilor, sursele regenerabile de energie, eficiența energetică, buna guvernare și proiectarea pieței de energie electrică.
De asemenea, programul finanțează instalarea de panouri fotovoltaice în gospodării casnice și cinci spitale, precum și schimbarea sistemelor de încălzire centralizată în patru blocuri pe sisteme de distribuție pe orizontală, mult mai eficiente.