[ X ]
Tudor Ulianovschi, printre favoriți la șefia Organizației Mondiale a Comerțului
16 Septembrie

Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi este printre candidații favoriți la funcția de director general al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), informează CURENTUL.

Potrivit comunității comerciale internaționale, echipa de proiect Global Economic Dynamics (GED) a Fundației Betelsmann din Germania a evaluat cei candidații pentru funcția sus-menționată și a stabilit un „top-3”, fiind vorba de reprezentantul Republicii Moldova – Tudor Ulianovschi, reprezentanta Coreei de Sud – Yoo Myung-hee, cea a Kenyei – Amina Mohamed.

Amintim că, la șefia OMC au fost înaintați 8 candidați – din Arabia Saudită, Marea Britanie, Mexic, Egipt, Nigeria, Kenya, Coreea de Sud și Republica Moldova, iar concursul de selecție presupune trei etape și durează câteva luni – din iulie până în noiembrie.

Precizăm că, Tudor Ulianovschi a fost ministru de Externe în perioada 2018-2019, iar anterior – 2016-2918, a deținut funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Elveția și Liechtenstein, prin cumul fiind desemnat Reprezentant Permanent al țării noastre pe lângă Oficiul ONU și Reprezentant Permanent pe lângă OMC, de la Geneva. Cât timp s-a aflat la acolo, Ulianovschi a deținut mai multe funcții de conducere, precum: președinte al Consiliului pentru Comerț și Dezvoltare al UNCTAD, președinte al Comitetului pentru eradicarea barierelor comerciale din cadrul UNECE, vicepreședinte al Adunării Generale al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale și președinte al Comitetului privind Balanța de Plăți din cadrul OMC. Are experiență în diplomație de peste 15 ani. Fostul ministru vorbește fluent în engleză, rusă și franceză, cunoaște la nivel intermediar – spaniolă și arabă.

Cristina Parfeni  

Inapoi la arhiva noutaților