Trei permise de conducere și o carte de identitate false au fost descoperite de către polițiștii de frontieră din Sculeni. Cercetați sunt patru șoferi, cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, transmite CURENTUL.
Primul caz s-a înregistrat în noaptea de 26 spre 27 august curent. Pe sensul de ieșire din Republica Moldova s-a prezentat la controlul de frontieră o familie din raionul Criuleni ce se deplasa spre Franța. Pentru legitimare șoferul a prezentat un permis de conducere pe numele său, cu însemnele autorității competente din Ucraina. Documentul prezenta semne vizibile de falsificare. La audieri, cetățeanul a relatat că deși a depus cererea pentru obținerea legală a actului, într-un final a apelat la un intermediar care contra sumei de 180 de euro l-ar fi ridicat în locul său.
Alte două incidente s-au înregistrat la data de 28 august curent. Doi conaționali au fost identificați că dețineau asupra lor acte falsificate. Ade asemenea, aceștia erau în calitate de șoferi și au fost deconspirați în urma unor controale suplimentare. Primul act, un permis de conducere polonez a fost descoperit în cotiera autoturismului, iar o carte de identitate românească – în portmoneul personal al celui de-al doilea bărbat. Posesorul permisului de conducere a declarat că l-a perfectat în Polonia, după ce s-a înscris la o școală specializată. Toate formalitățile l-au costat 750 euro. Cel de-al doilea conațional și-a argumentat fapta că a apelat la un intermediar, contra sumei de 200 de euro. A avut nevoie de acest document pentru a se putea angaja mai ușor la serviciu în străinătate.
Un alt permis de conducere cu însemnele autorității din Republica Moldova a fost descoperit ieri, 31 august, asupra unui șofer din Chișinău. În timpul verificărilor actelor de călătorie polițiștii de frontieră au observat că documentul nu întrunește condițiile unui act autentic. Audiat, bărbatul de 34 de ani a recunoscut că l-a obținut prin intermediari, în timp ce se afla la muncă în Marea Britanie.
Angajații punctului de trecere a frontierei Sculeni au ridicat actele și le-au transmis către laboratorul criminalistic din cadrul IGPF pentru stabilirea legalității documentelor. În dependență de rezultate se va face încadrarea juridică a faptelor și atragerea la răspundere a persoanelor.
Cristina Pendea