[ X ]
Trei moldoveni comercializau ilegal arme și muniții. Oamenii legii au deconspirat activitatea acestora
26 Martie

Activitatea infracțională a doi cetățeni din capitală implicați în păstrarea și comercializarea ilegală a armelor și munițiilor, a fost investigată în urma acțiunilor și măsurilor întreprinse de către procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofițerii Direcției de Combatere a Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații, transmite CURENTUL.

Astfel, în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații, procurorii PCCOCS și ofițerii de investigații al INI au identificat trei persoane cu vârsta între 38 și 58 ani, locuitori ai mun. Chișinău, care aveau roluri bine determinate atât la păstrarea armelor și munițiilor cât și la comercializarea ilegală a acestora.

Unul dintre figuranți a fost participant la războiul din Afganistan, fiind instruit în folosirea armamentului.

La 22 martie curent, urmare a perchezițiilor efectuate de către procurorii PCCOCS și ofițerii de investigații al INI și cu suportul colaboratorilor BPDS ”Fulger”, la domiciliul unuia din figuranți au fost depistate și ridicate, un aruncător de grenade de model RPG-18, aproximativ un kg de Hexogen-Trotil, cinci grenade de tip RGD-5 cu focos, doua pistoale de model TT, un pistol de tip Revolver, patru amortizoare de zgomot, aproximativ 500 cartușe de calibru 7.62, 5.45, 5.6, 12, 9.17, 9.18, doua obiecte confecționate artizanal cu sistem de declanșare, un încărcător calibru 5.45 pentru pușca mitralieră Kalașnikov (RPK), un tub de aprindere, un pachet de Parafin și trei fragmente de electrodetonator, care urmau a fi comercializate la prețul de 100 000 lei.

Pentru a asigura măsuri de securitate sporită, la fața locului a fost solicitată intervenția Secției Tehnico-Explozive a Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, care au ridicat în modul corespunzător armamentul și munițiile depistate.

La data de 25 martie curent, în privința unui suspect a fost aplicată măsura preventivă, arestul preventiv pe un termen de 30 de zile, iar alți doi se cercetează în stare de libertate.

Dacă vinovăția persoanelor nominalizate va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de până la 7 ani.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților