Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești-Galați au descoperit trei acte cu semne de falsificare, în mai puțin de 24 de ore. În toate cazurile sunt documentați cetățeni ai Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
În două cazuri au fost prezentate la control certificate de vaccinare neveridice. Conaționalii din raioanele Anenii Noi și Tiraspol ar fi recurs la falsificarea actelor pentru a fi scutiți de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova.
Ca și în alte cazuri, polițiștii de frontieră au constatat că persoanele nu se aflau în țară la data vaccinării. În declarații, cei doi bărbați de 35 și 39 de ani și-au susținut poziția cu privire la faptul că ar fi imunizați, însă fără a oferi explicații.
Un alt conațional de 36 de ani, originar din raionul Ungheni, a înmânat printre documentele necesare la trecerea frontierei de stat cu mijlocul de transport și asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto ”Cartea Verde”, cu semne vizibile de falsificare.
Actul ar fi fost emis de către o companie de asigurări din România, însă la verificarea acestuia s-a constat că termenul de valabilitate nu coincide cu cel stabilit în baza de date a companiei de asigurări. La audieri, șoferul din start a precizat că lucrează la o firmă transportatoare care i-a și dat tot pachetul de documente pe care nu l-a verificat.
În toate cazurile, polițiștii de frontieră din Direcția regională Sud continuă cercetările sub aspectul de fals în acte oficiale, urmând a fi întreprinse măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și atragerea la răspundere a persoanelor implicate.
Cristina Pendea