[ X ]
Trei bărbați riscă până la 7 ani închisoare pentru organizarea migrației ilegale a unui cuplu din sudul țării
17 Aprilie

Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al INI, pe parcursul lunilor martie-aprilie 2019, au documentat activitatea infracțională a unei grupări criminale, transmite CURENTUL.

Din grupare fac parte trei bărbați cu vârsta cuprinsă între 28-45 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău, aceștia fiind documentați pentru organizarea migraţiei ilegale a cetăţenilor Republicii Moldova în Germania.

S-a stabilit că suspecții, urmărind obținerea unui profit financiar, în perioada lunii martie au organizat confecționarea buletinelor de identitate românești false pentru un cuplu din sudul țării, în scopul facilitării angajării în câmpul muncii peste hotare. În schema infracțională a fost implicat și fondatorul și administratorul unei agenții private specializate în angajarea la muncă, căruia îi revenea rolul de a recruta și transporta persoanele în Germania.

Pe caz au fost efectuate mai multe percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților, fiind depistate și ridicate acte cu semne de falsificare, utilizate în organizarea migrației ilegale, telefoane mobile și alte lucruri ce confirmă implicarea suspecților în comiterea infracțiunii.

Pentru serviciile acordate, suspecții solicitau câte 200 euro de persoană.

Toți trei suspecți au fost reținuți, aceștia riscând, în caz de condamnare, o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților