[ X ]
Trei bărbați, riscă până la 10 ani închisoare pentru contrabandă cu substanțe toxice
27 Mai

Trei bărbați din raionul Edineț, cu vârste cuprinse între 34 și 38 de ani, riscă până la 10 ani de închisoare pentru contrabandă cu substanțe toxice. Gruparea infracțională a fost deconspirată în urma unei ample operațiuni, desfășurată de ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal, în comun cu procurorii oficiului teritorial „Nord” al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, transmite CURENTUL.

Activitatea ilegală a grupării a fost documentată pe parcursul a două luni de zile, acumulându-se probatoriul necesar pentru demararea operațiunii de reținere. Potrivit informațiilor deținute, substanțele restricționate erau procurate din orașul Cernăuți (Ucraina) și introduse clandestin în țara noastră, prin eludarea controlului vamal.

Doi dintre suspecți au fost reținuți în urma unui flagrant, realizat de ofițerii vamali și procurorii PCCOCS în momentul transmiterii unui lot de produse de uz fitosanitar.

Reținerea a avut loc la depozitul unde se păstrau insecticidele. În rezultatul perchezițiilor operate la acest depozit au fost depistate mai multe recipiente cu substanțe toxice, cu o cantitate totală de 119 kg și 30 l. Bărbații nu au putut prezenta niciun act de proveniență a produselor sau vreo autorizație, care le-ar fi permis importul de substanțe toxice.

Imediat după perchezițiile de la depozit, ofițerii serviciilor operative și procurorii au descins la domiciliul celui de-al treilea membru.

Toți trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior, procurorii au solicitat aplicarea arestului preventiv.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților