[ X ]
Trei bărbați cereau 10 mii euro pentru o datorie inventată. Aceștia riscă închisoare și amendă
14 Iulie

Sub conducerea procurorilor PCCOCS, ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, Direcției Generale Urmărire Penală, Direcției Analiză, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, au reținut marți, pentru un termen de 72 de ore, trei bărbați pentru bănuiala rezonabilă de comitere a infracțiunii de șantaj, transmite CURENTUL.

Mai exact, aceștia au pretins de la victimă suma de 10 mii de euro pentru o datorie inventată, ulterior au maltratat persoana într-o încăpere și i-au acordat termen pentru onorarea datoriei. Însă, aceștia au fost reținuți în flagrant, atunci când primeau de la victimă suma de 3 000 de euro.

Acțiunile de urmărire penală continuă, iar publicul va fi informat odată cu avansarea investigațiilor. Menționăm, bănuiții au antecedente penale similare.

Potrivit legii penale, infracțiunea de care cei trei sunt bănuiți se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de până la 7 ani și cu amendă de până la 67.500 de lei.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților