[ X ]
Trecerea frontierei în perioada sărbătorilor de Paști, în cifre
11 Mai

Deși suntem pentru al doilea an consecutiv în pandemie, numărul de treceri ale frontierei de stat este în creștere față de anul precedent, informează CURENTUL cu referire la un comunicat al Poliției de Frontieră.

„S-ar explica acest fapt prin relaxarea într-o oarecare măsură a restricțiilor de circulație transfrontalieră, deschiderea punctelor de trecere a frontierei și funcționarea acestora în regim normal, posibilitatea realizării testului PCR Covid – 19, dar și vaccinarea antiCovid a călătorilor, care scutește de regimul de autoizolare pentru 14 zile pe teritoriul Republicii Moldova”, adaugă sursa.

Vorbind în cifre, pentru săptămâna 03 – 09 mai 2021, polițiștii de frontieră au înregistrat circa 129 mii de traversări persoane, în creștere față de săptămâna Paștelui din anul 2020 cu aproape 90%. Însă, este în descreștere cu 70% față de perioada Pascală a anului 2019, de dinainte de pandemie.

„Frontiera cu România a fost și rămâne a fi cea mai traversată, dacă în anii precedenți era urmat de trecerile la hotarul cu Ucraina, în anul curent a urcat la numărul de traversări Aeroportul Internațional Chișinău”, mai comunică reprezentanții Poliției de Frontieră.

Sursa mai spune că pentru următoarele zile se așteptă o creștere a traversărilor pe sensul de ieșire din Moldova, deoarece mulți din conaționali care au venit acasă de sărbători, vor reveni la muncă peste hotare sau elevii/studenții la studii. Conform datelor statistice, în săptămâna precedentă au fost consemnate peste 56 mii traversări ai cetățenilor moldoveni și circa 73 mii de treceri ai cetățenilor străini.

La fel, în ultimele 7 zile, pentru a fi scutiți de regimul de autoizolare, dar și pentru a-și asigura accesul în alte state, 11 cetățeni moldoveni au apelat la falsificarea Testelor PCR Covid-19. În rezultat, persoanele riscă cercetare penală, conform art.361 (al.1 al) CP al RM.

În continuare, Poliția de Frontieră solicită participanților la traficul transfrontalier, ca înainte de a planifica o călătorie să se informeze doar din surse oficiale, dacă e pe linia de activitate frontalieră atunci contactăm Poliția de Frontieră, la numărul Liniei Verzi: 022 259 717 sau pe chatul rețelei de socializare a IGPF. Totodată, informațiile despre regulile de intrare în alte state sunt oferite de către autoritățile de competență ale țării de destinație sau Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților