[ X ]
„Trans Cargo Terminal” SRL a făcut o adresare către Președintele țării și Premier. Ce solicită
24 Iunie

Compania „Trans Cargo Terminal” SRL a adresat o scrisoare deschisă Președintelui țării, Igor Dodon și Premierului țării, Ion Chicu, cu privire la un incident din cadrul Portului Liber Internațional Giurgiulești, transmite CURENTUL.

Potrivit scrisorii adresate, de câteva zile, un agent economic străin, care a procurat un lot de grâne de la companie, nu poate să-și încarce marfa pe corabie din cauza unor funcționari care nu și-au dat acordul.

Mai jos vă prezentăm scrisoarea adresată integral:

„Stimate Președinte al R. Moldova!

Stimate Premier!

Știind despre angajamentele Dvs. privind principiile economiei de piață și luând în considerare străduințele Dvs. privind îmbunătățirea mediului de afaceri a R. Moldova și promovarea acestuia peste hotare, am decis să vă informăm despre o incoerență, din punct de vedere legislativ, în care s-a pomenit compania noastră SCX „Trans Cargo Terminal” SRL.

La 19 iunie curent, în Portul Liber Internațional Giurgiulești a acostat corabia „BRAVE WARRIOR” pentru încărcarea grânelor, care au fost procurate de un agent economic străin în condiții legale. Aceste grâne nu ne mai aparțin și ele trebuie transferate proprietarului, dar autoritățile guvernamentale, care, oficial, ar trebuie să ofere acordul pentru încărcarea grânelor, nu reacționează în nici un fel la solicitările noastre.

Situația este una inexplicabilă, având în vedere că din partea noastră au fost îndeplinite toate cerințele legale. Din câte noi cunoaștem, R. Moldova nu a stabilit interdicție la exportul grânelor. Această interdicție nici nu poate fi instituită, având în vedere că țara este asigurată cu cantitatea necesară de grâne, iar cultivarea grâului, care deja a început, va suplini aceste rezerve.

Comportamentul organelor competente ni se pare unul straniu, mai ales că acesta strică imaginea țării, dar și aduce daune bugetului de stat. Compania noastră face parte din holdingul „Trans Oil”, rotațiile încasărilor ajung la 10% din PIB-ul țării. Prin blocarea activității holdingului se aduc daune economiei țării, dar și bugetului de stat. Menționăm că, și compania noastră va avea o daună de 10 mii dolari pentru fiecare zi de stat în port a corabiei, bani care vor trebui returnați, în urma proceselor de judecată, tot din bugetul de stat.

Stimate Președinte!

Stimate Premier!

Sperăm că veți interveni și acest straniu incident va fi rezolvat, demonstrând lumii că mediul de afaceri în R. Moldova este unul prielnic, iar drepturile agenților economici sunt respectate”, se spune în scrisoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților