[ X ]
[ X ]
[ X ]
Traian Băsescu, la Chișinău: „Statele care au conflicte pe propriul teritoriu nu pot fi integrate în UE sau NATO”
19 Octombrie

Ex-Președintele României, Traian Băsescu, președinte de Onoare al Partidului Unității Naționale (PUN), în cadrul unei conferințe publice cu tema „Republica Moldova între Este și Vest. Șansele modernizării”, a discutat cu studenții și profesorii Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrare a Universității de Stat din Moldova (USM), informează CURENTUL.

„Mă bucură mult întâlnirea cu studenții, de fapt, mesajul meu vizează generația tânără. Republica Moldova nu poate rămâne, așa cum scrie în constituție, „un stat neutru”. Zona în care se află Republica Moldova nu este o zonă de neutralitate, ci – o zonă de securitate. Ideea este că Republica Moldova trebuie să se așeze pe niște definiții ale viitorului, care este soluția pentru Republica Moldova? Nu mă pricep foarte bine la soluția Uniunii Eurasiatice, dar știu foarte bine că un popor nu poate avea o opțiune împotriva propriului popor, care este o uniune a oligarhilor și corupților aproape legalizată. Deci nu putem vorbi de libertăți individuale, vorbim de trai ca în Uniunea Sovietică sau poate mai rău, o astfel de opțiune ar condamna populația Republicii Moldova la înapoierea și la lipsa de opțiune individuală. Soluția spre Vest este soluția corectă”, a menționat el.

Traian Băsescu, în același timp, a vorbit despre prioritatea UE în raport cu Republica Moldova. „Republica Moldova are un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, aceasta înseamnă un acord care-i va compatibiliza în timp piața economică și instituțiile, dar nu are în acest moment perspectiva intrării în Uniunea Europeană. Prioritatea Uniunii Europene în următorii 20 de ani este integrarea balcanilor. Frontiera Uniunii Europene este trasată pe Prut, iar România nu poate rămâne indiferentă la această realitate pentru un motiv simplu: pe malul stâng al Prutului trăiesc românii. O soluție ar fi: Republica Moldova spre Vest prin Unirea cu România. România nu are motive de timiditate, chiar dacă am văzut ce s-a întâmplat cu Ucraina”, a precizat Băsescu.

Prin urmare, ex-Președintele României a vorbit despre perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Pentru următorii 50 de ani, frontiera este pe Prut și a UE, și a NATO, pentru că în lumea aceasta trebuie să ținem cont de realitățile politice. Atâta timp cât nu există nici un angajament legat de integrarea Moldovei în UE, soluția pentru drumul spre Vest a Republicii Moldova este Unirea cu România. Zona de neutralitate, să știți că, nu e o zonă de libertate, este o zona a jocurilor politice. Transnistria este o mare problemă, care este soluția pentru Transnistria? O negociere, o negociere de la masa căreia nu poate lipsi Rusia, Ucraina, România, UE și SUA. România va avea obligația să se bată pentru acest teritoriu, dar nu pot garanta nimănui că este suficient. Nimeni nu va recunoaște o modificare a frontierei prin forță, avem de găsit soluții politice. Statele care au conflicte pe propriul teritoriu nu pot fi integrate în UE sau NATO, este o condiție de aderare”, a conchis el.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților