Traficul ilicit cu produse din tutun provenite din Republica Moldova înregistrează, în continuare, o scădere accentuată, informează CURENTUL.
Potrivit datelor ultimului studiu Novel Research, ponderea țigaretelor provenite din țara noastră în comerțul ilicit din România a ajuns la 3,5% în luna noiembrie curent, comparativ cu 5% înregistrate în septembrie 2021, ceea ce reprezintă o diminuare cu 1.5 pp.
Datele prezentate în studiu relevă cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 15 ani. Aceste rezultate confirmă eforturile susținute ale Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră pentru combaterea contrabandei cu țigarete.
În acest context, Serviciul Vamal reamintește că, potrivit datelor statistice deținute de organul vamal, numărul țigărilor depistate și ridicate de subdiviziunile Serviciului Vamal în anul 2021 (ianuarie-noiembrie) este cu 60% mai mare, comparativ cu anul 2020.
Cristina Pendea