Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și-a reluat activitatea după mai multe lungi de pauză din cauza pandemiei. Astfel, la 31 octombrie, în incinta instituției se va desfășura „Gala de balet”, un spectacol la care vor avea acces și spectatorii, transmite CURENTUL.
Contactată de reporterul CURENTUL, Anastasia Homițcaia, conducător Artistic al Trupei de Balet, a comunicat că: „acesta e un Gala-concert, unde sunt selectate fragmente din cele mai celebre numere clasice, deoarece în contextul pandemiei este complicat de realizat un spectacol integru”.
Potrivit sursei, în cadru concertului vor fi prezentate piese, pe care spectatorul nu le poate vedea pe parcursul anului. Într-o oră jumătate acesta poate să admire practic tot repertoriul clasic.
Anastasia Homițcaia a mai precizat că „în ultima perioadă se desfășoară puține activități, deoarece până acum au fost restricții, acesta fiind primul eveniment la care este permis publicul”.
„În plus, noi activăm cu orchestra, care deservește și opera. De aceea, într-o săptămână se organizeză un spectacol de operă, iar în alta de balet. Un alt motiv este că noi nu suntem ca alte teatre dramatice, unde într-o activitate se pot implica doar 2-3 artiști. La concertul „Gala de Balet” activează toată trupa, adică 50 de persoane”, a adăugat ea.
Menționăm că evenimentul se va desfășura în conformitate cu regulile de prevenire a infecției cu Covid-19. Astfel, locurile pentru spectatori vor fi amplasate câte unul peste două scaune libere, ceea ce presupune că va fi utilizată doar 30% din capacitatea sălii.
Costul biletelor variază între 100-300 lei.
Doina Buruiană, stagiar