Tinerii Partidului Platforma DA și cei ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în cadrul unui flashmob, au oferit o lecție de economie Ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, informează CURENTUL.
„În Republica Moldova se trăiește de la un salariu la altul. Oamenii numără fiecare bănuț. Lucrul cinstit în Moldova nu este mulțumit, iar acest Guvern nu poate aduce bunăstare. Suntem aici ca să-i dăm o lecție de economie domnului Gaburici. Viitorul bloc ACUM va face ceea ce guvernarea nu a reușit să facă. Această guvernare a făcut prea puțin”, a precizat un tânăr prezent la eveniment.
În același timp, un alt manifestant s-a adresat Ministrului Economiei și Infrastructurii. „Viitorul bloc ACUM va elimina monopolurile, iar veniturile vor crește. Domnule Gaburici, salariile în Moldova vor crește, atunci când va fi un stat de drept. Nici un investitor nu va veni într-o țară unde se poate pomeni fără investiție peste noapte. Soluțiile sunt clare și ele au fost clare întotdeauna. Ceea ce a lipsit Republicii Moldova, în acești ani, a fost o clasă politică. Noi ne asumăm aceste obiective”, potrivit manifestantului.
La finalul evenimentului, tinerii au prezentat un cadou pentru Chiril Gaburici – o carte de macroeconomie. Potrivit manifestanților, Gaburici, după citirea cărții, „va înțelege ceea ce știe un student la economie”.
Mihaela Conovali