Reprezentanții Termoelectrica S.A. au depistat în 150 de apartamente din capitală un consum fraudulos de apă caldă în valoare totală de 1,5 milioane de lei. Verificările s-au desfășurat în perioada 21 martie – 8 aprilie 2022, fiind inspectat circa 3 mii de apartamente, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al întreprinderii Termoelectrica SA, în rezultatul verificărilor, în cele 150 de apartamente s-au depistat echipamente de măsurare nesigilate sau nefuncționale, care permiteau consumul de apă caldă menajeră fără contorizare a acestuia.
În conformitate cu cadrul normativ și legislativ în vigoare, proprietarilor apartamentelor unde au fost depistate ilegalități li se vor aplica masuri corespunzătoare pentru recuperarea prejudiciului cauzat Gestionarilor fondului locativ și întreprinderii Termoelectrica S.A.
Totodată, furnizorul de energie termică face un apel către gestionarii fondului locativ privind prevenirea și depistarea cazurilor de consum fraudulos din partea locatarilor.