Tatiana Șevciuc, președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova, a venit cu un mesaj cu ocazia evenimentelor marcate pe 9 mai.
„Pe 9 mai celebrăm o zi cu o puternică încărcătură simbolică pentru Europa – ziua păcii și a unității. Este momentul în care aducem un omagiu celor care au contribuit decisiv la instaurarea păcii pe continent și la edificarea unui viitor comun, bazat pe cooperare și solidaritate.
Victoria care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial a reprezentat temelia pe care s-a clădit mai târziu proiectul Uniunii Europene. Tot pe 9 mai marcăm aniversarea Declarației Schuman, moment istoric ce a deschis calea formării Comunității Europene, prin promovarea unei viziuni unitare și pașnice asupra viitorului Europei.
Valorile fundamentale precum demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului stau și astăzi la baza Uniunii Europene. Aceste principii capătă o relevanță și mai mare pentru Republica Moldova, în contextul recentului său parcurs european și al obținerii statutului de țară candidată la aderare.
La mulți ani, Europa!
La mulți ani, Republica Moldova!” – a menționat oficialul.