[ X ]
Susținea că poate să ajute la soluționarea unui caz contravențional ajuns în judecată. Tânărul a ajuns pe mâna CNA
6 Septembrie

Un tânăr din Drochia ar fi pretins că poate „ajuta” un bărbat să-și soluționeze cazul contravențional ajuns în instanța de judecată, dar a fost reținut de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență, transmite CURENTUL.

Potrivit datelor anchetei, tânărul ar fi cerut 3000 de lei, sub pretextul că ar putea influența polițiști și judecători ca să emită o decizie în favoarea ultimului, astfel încât acesta să nu fie sancționat și lipsit de dreptul de a conduce mijloace de transport. Inițial, suma ar fi fost de 3 ori mai mare.

Cazul a fost documentat de CNA în comun cu SPIA a MAI, iar urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse, tânărul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 7 ani.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților