Începând cu septembrie 2020, Republica Moldova beneficiază de asistență tehnică din partea UE prin intermediul Proiectului Twinning care implică suport pentru 3 instituții guvernamentale, ANSA (Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor), MADRM (Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului), AIPA (Agenția pentru intervenții și Plăți în Agricultură), transmite CURENTUL.
Proiectul aprobă asistență tehnică pentru 5 componente, 2 componenete revin ANSA și oferă suport pentru domeniile prioritare ale ANSA – exportul produselor de origine animală în Uniunea Euroopeană (carne de pasăre, ouă, produse lactare și produse compuse pe bază de lapte). Partenerul de proiect al ANSA este Serviciul Veterinar de Stat și pentru Siguranța Alimentelor din Lituania.
La implementarea a jumătate din perioada preconizată pentru proiect, au fost desfășurate 22 de misiuni de asistență tehnică (15 în format online, și 7 misiuni în format fizic) care au implicat evaluarea Procedurilor Operaționale de Sistem (POS) existente în cadrul ANSA, care se referă la controlul oficial pe domeniul siguranței și calității produselor de origine animală, sănătatea și bunăstarea animalelor. La fel, au inclus revizuirea procedurilor de evaluare a riscurilor în domeniul alimentar, a planurilor de monitorizare a reziduurilor în produse de origine animală implementate de ANSA, a produselor lactate și produselor compuse pe bază de lapte și a legislației referitoare la identificarea și înregistrarea animalelor.
La fel, Experții Serviciului Veterinar de Stat și pentru Siguranța Alimentelor din Lituania împreună cu inspectorii ANSA au organizat 7 misiuni fizice care au inclus controlul oficial în unitățile din sectorul avicol potențial exportatoare, care vor fi vizitate mai târziu de către echipa de Audit a Comisiei Europene în scopul evaluarii cerințelor pentru exportul produselor în Uniunea Europeană, care urmează a fi desfășurată până la finele anului curent, și vizita la unitatea de producere a înghețatei care intenționaeză să exporte produsele sale în UE. În urma vizitelor au fost oferite recomandările relevante pentru operatorii economici din domeniul alimentar și au fost discutate detaliile pentru remediere. După implementarea tuturor recomandărilor oferite, operatorii vor fi gata să respecte toate cerințele UE.
Cu suportul proiectului Twinning, în perioada mai-iulie 2021 au fost a organizate 4 instruiri privind aplicarea cerințelor legislației UE referitoare la standardele de calitate pentru carnea de pasăre și ouă, circulația și exportul produselor compuse și a produselor compuse pe bază de lapte, prelevarea probelor în bază de risc la animale vii și produse de origine animală, și cerințe privind sănătatea și bunăstarea animalelor (reguli de biosecuritate, programe de autocontrol și etc.) La instruirile organizate, au participat 238 de inspectori ANSA, reprezentanții ai MADRM și 33 de reprezentanți ai operatorilor economici din domeniul alimentar.
Experții lituanieni au oferit suport și au împărtășit experiența sa bazată pe cele mai bune practici, pentru a consolida cunoștințele, capacitățile și abilitățile ANSA în aplicarea cerințelor legislației UE.
Cristina Pendea