Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 6351 locuințe, transmite CURENTUL.
De la lansarea Programului de stat „Prima Casă” până în prezent au fost procurate 6 351 locuințe. Alte 12 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,29 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,64 miliarde lei. Din numărul total al beneficiarilor, 4489 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat.
Din cei 6 351 beneficiari, 4 370 sunt familii, iar 1 981 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,4 ani. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 619,78 mii lei. Din numărul total de locuințe procurate, 5936 sunt amplasate în zonele urbane, iar 415 – în zonele rurale. 5 791 locuințe procurate sunt apartamente, iar 560 – case de locuit individuale.
Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.
Cristina Pendea