[ X ]
Studiu: Moldovenii consideră că nivelul corupției din țara noastră rămâne înalt
16 Decembrie

Deși intoleranța față de plățile neformale a crescut în cazul agenților economici, populația și businessul continuă să manifeste reticență față de raportarea actelor de corupție cu care se confruntă în interacțiunea cu agenții publici. Aceasta este una din principalele concluzii ale Studiului de evaluare a impactului Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție – Moldova 2017-2020 (SNIA). Cercetarea a fost elaborată de Centrul de Analize și Investigații Sociologice, Politologice și Psihologice CIVIS, la cererea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

Impactul Strategiei Naționale Integritate și Anticorupție 2017-2020 a fost măsurat și monitorizat prin prisma a 14 indicatori generali și 106 indicatori specifici. Rezultatele constată o îmbunătățire față de situația din studiul de referință realizat în anul 2017 la nivel de 9 indicatori, o înrăutățire la nivel de 4 indicatori și stagnare – la un indicator.

În ceea ce privește percepția corupției, ponderea respondenților care consideră că fenomenul corupției nu este o problemă în Moldova a scăzut de la 5% la 4% față de studiul inițial efectuat în anul 2017, în special în cazul agenților economici – de la 6% la 3%. De asemenea, a scăzut și numărul respondenților care afirmă că au plătit mită în formă de bani în decursul ultimului an de la 7,5% la 6%, a celor care au plătit mită în formă de bunuri – de la 4,6% la 3,1%. Frecvența medie a mitei, la fel, a scăzut de la 4,9 cazuri în medie pe an la 3,7 cazuri.

Totodată, principalele cauze ale corupției în Moldova o reprezintă salariile mici din sectorul public (cca. 3/4 dintre respondenți) și mentalitatea de a oferi sau primi plăți neoficiale, însă a crescut importanța altor factori, precum nesancționarea persoanelor corupte sau aplicarea pedepselor disproporționale cu actele de corupție, neprotejarea denunțătorilor actelor de corupție și neconfiscarea averilor din corupție. Ponderea respondenților care susțin că nivelul corupției în țara noastră s-a redus a scăzut de la 25% la 19%, în special în cazul agenților publici. În schimb, ponderea respondenților care consideră inacceptabilă orice situații de corupție a crescut de la 53% la 57%, în special în cazul persoanelor juridice.

Studiul a mai relevat faptul că în sectorul privat, ponderea agenților economici care afirmă că nu s-au confruntat cu situații de corupție în interacțiunea cu agenții publici a crescut de la 53% la 58%. Ponderea antreprenorilor care susțin că fenomenul corupției în sistemul judiciar, fiscal, vamal, control al calității produselor și în procedurile de achiziții publice este printre principalele obstacole în activitatea lor a rămas la nivelul anului 2017 de 32%.

Studiul a fost realizat în baza a trei sondaje naționale în rândul populației generale pe un eșantion de 1.109 respondenți, 504 agenți economici activi și 607 agenți publici din cadrul administrației publice centrale și locale. Sondajele au fost efectuate în 283 localități urbane și rurale selectate aleatoriu la nivel național.

Inapoi la arhiva noutaților