În săptămână curentă vor demara lucrările pregătire pentru reparația capitală a străzilor din centrul istoric al orașului Chișinău –Tighina și Alexandru cel Bun, transmite CURENTUL.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis săptămâna trecută, iar acum urmează mobilizarea în șantier a antreprenorului, pregătirea și instalarea utilajelor, instalarea indicatoarelor și panourilor informative ce vizează zona de lucrări, dar și regimul de deplasare pe aceste străzi.
Până la sfârșitul lunii martie – începutul lui aprilie vor fi inițiate și lucrările pe str. 31 August 1989.
Conform contractelor semnate cu antreprenorii, câștigători în urma licitațiilor publice desfășurate, lucrările urmează a fi realizate timp de 18 luni și presupun:
Strada 31 August 1989 – reconstrucția străzii în format „coridor verde”, cu amenajarea pistelor pentru bicicliști, a locurilor de parcare și modernizarea trotuarelor și a iluminatului stradal;
Strada Tighina – reabilitarea învelișului asfaltic, crearea locurilor de parcare, modernizare trotuarelor și a iluminatului stradal;
Strada Alexandru cel Bun – reabilitarea părții carosabile, modernizarea trotuarelor și a iluminatului stradal.
În total, vor fi reparați 6,7 km de carosabil și amenajați 78 mii m2 de trotuare, vor fi instalați 288 de stâlpi și 654 corpuri de iluminat. Totodată, vor fi schimbate 1550 metri liniari de rețele de canalizare pluvială de diametrul – 300, 400 și 600 mm.
Lucrările de reparație se vor executa pe tronsoane, pentru a crea disconfort minim pentru locuitorii din zonele șantierelor, dar și pentru ceilalți chișinăuieni și vizitatori ai orașului.
Toate intervențiile se realizează în cadrul Pachetului II al proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondului Special de Energie Verde al BERD.
Valoarea totală a proiectului este de 11,8 milioane Euro.
Anterior, în cadrul aceluiași Pachet II, pe aceste străzi s-au executat lucrări de reabilitare a rețelelor subterane de apeduct și canalizare, finanțarea fiind asigurată de partea de contribuție a municipalității, care a alocat în acest scop 9,5 milioane Euro.
Precizăm că în cadrul Pachetului I au fost reabilitate bd. Constantin Negruzzi, str. Vasile Alecsandri și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.